Litigii

Preda & Asociații are o experiență considerabilă în fața tuturor instanțelor de judecată din cadrul sistemului judiciar român. Societatea noastră este implicată în litigii vizând dreptul de proprietate precum cele privind restituirea proprietăților naționalizate și în egală măsură în cele aparținând domeniului comercial, concurenței, concurenței neloiale și dreptului muncii.

Este întotdeauna important pentru un justițiabil să fie asistat, în fața instanței de judecată, de un profesionist cu experiența și cunoștințele necesare. Avocații noștri se axează întotdeauna pe elementele strategice ale cazului pe care îl susțin, fiind mereu pregătiți pentru apariția unor circumstanțe neprevăzute ori secundare în cadrul litigiului.

Legislație comercială, contracte

Practica noastră include elaborarea unei largi varietăți de contracte comerciale, pornind de la cele simple și până la negocierea și finalizarea unor tranzacții complexe, incluzând acorduri de vânzare, furnizare, achiziție, distribuție, reprezentare și acordare de licențe.

Legislație și formare corporatistă

Preda & Asociații acordă asistență juridică specializată în toate aspectele ce țin de dreptul societar. Serviciile noastre includ înființarea și înregistrarea societăților, filialelor ori reprezentanțelor societăților străine în România, consiliere generală pe probleme de acționariat și bursă, conducere corporativă, reorganizări și fuziuni.

Preda & Asociații acordă asistență societăților comerciale române și străine pe probleme de fuziuni și achiziții, preluări, plasamente de capital și legislație corporatistă. Experiența dobândită de avocații noștri în reprezentarea vânzătorilor, cumpărătorilor, finanțatorilor sau managementului acestora, ne permite să facem echipă cu clienții noștri cărora le oferim atât sfaturi juridice de armonizare a perspectivelor comerciale asupra tranzacțiilor cât și identificarea soluțiilor.

Drept concurențial, concurență neloială

Practica noastră în domeniul concurenței se axează pe legislația specifică internă și de drept european precum și pe respectarea strategiilor de afaceri.

Pentru clienții noștri corporatiști, luam toate măsurile necesare pentru a nu crea premisele intervenției Consiliului Concurenței, punând în practică strategii exhaustive de conformare a practicilor comerciale la legislația concurenței.

Dacă apar probleme, știm sa le abordăm prompt și eficient.

Oferim, de asemenea, consiliere clienților noștri cu privire la tactici și strategii menite să evite orice concurență neloială din partea competitorilor.

Dreptul consumului

Deoarece structura pieței comerciale interne a României tinde spre armonizarea legislației la nivelul UE în ceea ce privește politicile comerciale, Preda și Asociații a câștigat experiență și o remarcabila practică în domeniul legislației privind protecția consumatorului, politici de publicitate, siguranța produselor și standardele de calitate UE.

România cunoaște în prezent un grad ridicat de conștientizare a drepturilor consumatorului, permițând astfel avocaților noștri sa acorde asistenta atât clienților societăți locale cât și multinaționale în menținerea unor standarde ridicate privind politicile complexe de protecție a consumatorului cât și în materie de securitate a produselor. Preda și Asociații acordă asistență juridică cu privire la toate detaliile legale privind vânzarea de bunuri și garanțiile asociate, publicitatea înșelătoare și comparativă, răspunderea pentru produse, contractele încheiate cu consumatorii, promovarea vânzărilor și a practicilor comerciale.

Protecția datelor personale

Protecția datelor cu caracter personal reprezintă o reală problemă în societatea actuală, având în vedere multitudinea de mijloace de comunicare de care dispunem. Furnizăm datele personale când cumpărăm online, când ne abonăm la un newsletter sau când ne creăm cont pe site-urile de socializare. Însa când vine vorba de protecția acestora, ne focusăm pe dreptul la viața privată, știind că avem competența juridică necesară în asigurarea unei soluții complexe necesară sistemelor și bazelor de date în aceeași manieră în care asigurăm asistență pentru un incident singular cu privire la protejarea datelor cu caracter personal.

Dreptul muncii

Preda & Asociații acordă asistență juridică societăților comerciale – angajatori români și internaționali – pe toate aspectele legislației specifice, incluzând dar nelimitându-se la contracte individuale de muncă ori servicii și contracte colective.

Legislația muncii are o natură complexă și de aceea se vor avea în vedere nu numai termenii și condițiile agreate între angajat și angajator, ci și evoluția jurisprudențială specifică.

Avocații noștri au dobândit experiența necesară care le permite să își reprezinte cu profesionalism clienții persoane fizice sau juridice, angajatori sau angajați în fața instanțelor de judecată. De asemenea, acordăm asistență juridică clienților noștri în toate aspectele legate de piața muncii, incluzând analiza contractelor de muncă, concedieri, demisii, fuziuni și achiziții, inclusiv participarea la operațiuni de due dilligence dar și în cadrul litigiilor.

Protecția mediului

Expertiza noastră specializată continuă să crească considerabil în materie de protecție a mediului deoarece, în prezent, atât România cât și statele membre ale UE se concentrează asupra politicilor protecționiste în acest domeniu. Aspectele legislative sunt accentuate în continuare de integrarea politicilor de mediu în toate politicile centrale UE privind energia, comerțul și concurența.

Preda și Asociații acorda în mod constant asistența clienților asupra diferitelor aspecte ale legislației de mediu în sectoare cheie precum gestionarea deșeurilor, ambalarea și etichetarea, taxe de mediu, precum și alte norme specifice privind managementul de mediu.