Despre „primul avocat robot din lume”/ „the world’s first robot lawyer’.

Am plecat în a scrie la început de an despre „Primul avocat robot din lume” și ideea de automatizare a sistemului juridic ( https://donotpay.com/about/), având ca premiză știrea propagată în mediul online, cu privire la acest subiect, știre incitantă si provocatoare pentru un avocat care isi exercită profesia de o perioadă suficientă de timp, pentru a fi considerat că aparține acesteia.

Aplicația DoNotPay este casa primului avocat robot din lume.”, se arată pe site-ul DoNotPay Inc., companie americana, cu sediul in San Francisco. (https://donotpay.com/learn/terms-of-service-and-privacy-policy/)

Joshua Browder, ce detine functia de CEO, descrie compania ca fiind un chatbot si promoveaza primul avocat robot din lume sub sloganul:

Luptați împotriva corporațiilor, învingeți birocrația și dați în judecată pe oricine cu apăsarea unui buton.” (https://donotpay.com/about/)

Misiunea enunțată de DoNotPay este aceea de a utiliza inteligența artificială pentru a ajuta consumatorii să lupte împotriva marilor corporații și pentru a-și rezolve problemele, cum ar fi contestarea biletelor de parcare, a taxelor bancare și darea in judecata a „ robocallers-ilor”, ca entități care inițiază un apel telefonic de la o sursă automată pentru a livra un mesaj preînregistrat ( conform definiției noțiunii de robocall din dicționarul Merriam Webster ( https://www.merriam-webster.com/dictionary/robocall)

Pentru a face cât mai clare imaginea și conținutul unei „companii chatbot” urmează a se avea în vedere că vorbim despre un software de Inteligența Artificială ( IA), un robot ce are un program inițial dar și capacitatea „de a învăța”, procesând limbajul uman, respectând principiul arborilor de decizie ( scheme logice specifice) și care are și capacitatea de a „purta o conversatie” în timp real, cu un interlocutor uman.

DoNotPay afirmă în mod explicit că:

  • nu este o firmă de avocatură ci doar pune la dispoziția celor interesați o platformă pentru informații juridice și „autoajutorarea” celor interesați;
  • întregul conținut de pe site-ul sau web legat de chestiuni juridice  este furnizat pentru uz privat și nu constituie consultanță juridică.  ( https://donotpay.com/learn/terms-of-service-and-privacy-policy/)

Deși afirmă că este casa primului avocat – robot din lume, compania ține să precizeze următoarele:

„ Dacă aveți nevoie de consiliere juridică pentru o problemă specifică, ar trebui să vă consultați cu un avocat autorizat. Deoarece DoNotPay nu este o firmă de avocatură, vă rugăm să rețineți că orice comunicare între dvs. și DoNotPay poate să nu fie protejată de privilegiului avocat-client.” ( https://donotpay.com/learn/terms-of-service-and-privacy-policy/)

Încercând o corelație logică între informațiile transmise de compania americană DoNotPay, se ajunge la o concluzie cel putin confuzantă: deși se promovează a fi casa unui avocat – chiar dacă robot – își recunoaște incapacitatea de a acorda consiliere juridică.

Astfel circumstanțiată discuția, este oare onest mesajul lansat de compania americană, care promovează avocatul-robot? Putem vorbi cu adevarat despre un avocat?

Sau altfel spus: putem vorbi despre exercitarea profesiei de avocat de către o inteligență artificială sau această profesie nobilă și veche a fost, este și va fi apanajul exclusiv al intelegenței umane?

Oare pe site-ul Baroului Bucuresti sau cel al Uniunii Naționale a Barourilor din România vom putea găsi în viitor și anunturi privind angajarea unor avocați-roboți? Și cât de aproape ar putea fi un astfel de viitor?

În mediul virtual cu conținut în limba română există anunțuri de tipul: „Angajați-vă un RoboChat” (https://robochat.ro/) și de asemenea note de informare de tipul: „Buna! Sunt Ana, consultantul virtual Raiffeisen. Feedbackul tau este foarte important pentru imbunatatirea serviciilor mele, de aceea raspunsurile mele vor fi insotite de o grila de evaluare. In vederea raspunsurilor oferite nu este necesar sa mentionezi datele tale cu caracter personal. Cu ce te pot ajuta?” (https://www.raiffeisen.ro/chatbot/).

Dacă în domeniul altor servicii (bancare, de resurse umane) consultanții virtuali își fac simtită prezența,  în domeniul avocaturii, digitalizarea și inteligeța artificială trebuie să fie doar instrumente – utile și necesare – aflate la îndemna avocaților.

La nivelul Uniunii Europene, confom estimarilor publicate in luna mai 2022 ” volumul de date produse în întreaga lume va crește de la 33 de zetabyți în 2018 la 175 de zetabyți în 2025 (un zetabyt reprezintă o mie de miliarde de gigabiți).”

(https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/priorities/inteligenta-artificiala-in-ue/20200918STO87404/inteligenta-artificiala-oportunitati-si-pericole )

Ca în orice altă situație supusă analizei, trebuie puse în mod responsabil și corect în balanță atât oportunitățile cât și pericolele ce se pot naște urmare a utilizării IA, întrucât inteligența artificială depinde pe de o parte de programul său de bază dar și de datele pe care le utilizează si care pot fi supuse cu intenție sau nu, distorsionărilor diverse.

Vom fi oare, martorii dispariției profesiei de avocat ce se susține ca ar fi inceput să fie exercitată de inteligența umană? Cu certitudine, nu.

Iar, dacă acest lucu se va săvârși, atunci vom avea asista doar la un simulacru al actului de justiție (act ce ar puta fi supus oricăror distorsiuni comandate sau întâmplătoare), întrucât ține de esența actului de justitie ca spiritul – ce nu poate fi decât uman – să se asigure că atunci când se aplică legea se face și dreptate.

Relațiile inter-umane, cum este și relația dintre avocat și clientul și – foarte important – relația dintre judecător și avocații care apără drepturile părților pe care le reprezintă sunt și trebuie cu necesitate să rămână mai presus de „o apasare de buton”, cum indeamnă DoNotPay. Daca vom accepta doar apăsarea unor butoane, dacă vom renunța să ne afirmăm și să ne respectam umanitatea, atunci în cadrul secțiunii „Termeni și condiții” cuprinse în site-uri ale unor „companii chatbot” nu vom mai avea niciun „disclaimer” care să delimiteze (de altfel ne-onest ) intitulatul „ avocat-robot” de profesioniștii dreptului, care sunt avocații.

Inteligența artificială poate învața – chiar mai repede și mai bine – decît intelegența umană, dar oare poate crea, oare poate înlocui spiritul demiurgic?

Întrebarile de mai sus nu trebuie să rămână retorice.

Răspunsurile și argumentația nu sunt o pledoarie pro domo sua.

Toate se doresc a fi doar un punct de plecare, de inițiere a unor dialoguri care să aducă limpezime retoricilor privind IA, ce pot greși fie minimizând, fie exagerând locul și rolul IA, creație a spiritului  uman.

Related Posts

Leave a Reply